Drumețiile sunt ieșiri în natură absolut energizante, dacă facem față nivelului de efort. De aceea este important atunci când plecăm la drum, să luăm în calcul prin comparație pregătirea noastră versus dificultatea traseului, altfel nu ne vom bucura pe deplin de acea călătorie.

Munții sunt spectaculosi și chiar ne oferă un spectacol gratuit de fiecare dată când îi vizităm. Dacă și tu ești iubitor de munte, însă nu te simți pregătit pentru traseele mai dificile, în rândurile de mai jos ne propunem să trasăm câțiva pași despre ce presupune o mică pregătire pentru începători, după pauzele lungi și nu numai.

  1.       Îmbunătățirea condiției fizice

Cel mai bun antrenament și cel mai la îndemână, în acest sens, este mersul pe jos. Ar fi ideal sa nu mai luăm mașina pentru drumurile scurte, să urcăm scările ori de câte ori avem ocazia. După plimbările scurte, este indicat să mărim doza de efort prin plimbări mai lungi sau diverse activități. Este important să ajungem la acel nivel în care putem parcurge lejer 4-6 ore de mers pe jos, fără să ne simțim epuizați.

Putem să includem pe lista de „antrenament” pentru drumeții, sporturi prin care solicităm mușchii gambelor/ picioarelor, cum ar fi squash-ul, înotul, fotbalul sau ciclismul.

  1.       Poziția corpului

Este important să avem în vedere și poziția corpului în timpul mersului – călcăm pe călcâi, apoi pe vârf și ținem privirea în față și umerii drepți.

  1.       Alegerea traseului

Dacă suntem la prima noastră drumeție, este indicat să alegem un traseu cu o dificultate scăzută. Trebuie să ne imaginăm că, dacă vom alege un traseul prea lung sau cu o pantă foarte mare, probabil îl vom duce la bun sfârșit, însă amintirea efortul depus, va influența eronat părerea noastră despre drumeții și munte. Așadar, este bine să ne informăm înainte de alegerea traseului pentru a ne pregăti corespunzător.

  1.       Planificarea traseului

Următorul pas este să verificăm traseul și să aflăm eventualele dificultăți de pe acesta. Totodată, vom verifica condițiile meteorologice și temperatura pentru a pregăti în consecință și rucsacul. Nu trebuie să omitem ora la care se va întuneca în ziua respectivă, pentru a ne compara ora noastră de plecare – timpul pe care îl vom petrece pe traseu și când apune soarele.

  1.       Echipamentul necesar

Drumețiile încep de dimineață, cum spune și o vorbă „Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”  și da, chiar așa este și-n cazul nostru. Așadar, vom traversa toate momentele zilei, iar hainele trebuie să ne ajute.

Uită adidașii confortabili cu care alergai sau mergeai la sala, pentru că acum vei avea nevoie de încălțăminte specială pentru drumeții – încălțămintea de hiking o poți achiziționa din magazinele cu articole sportive și este cea mai indicată opțiune. De ce? Sunt special concepute pentru acest tip de activitate, sunt comode, îți vor susține piciorul și glezna, având o aderență mare. Cu alte cuvinte, te vor proteja, reducând riscul unei accidentări.

În ceea ce privește hainele, le vom alege în funcție de anotimpul în care suntem. Echipamentul nu trebuie să fim scump, ci adecvat și comod.

Vara putem opta pentru pantaloni lungi, în prima parte a zilei, însă este indicat să luăm cu noi și o pereche de pantaloni scurți și un tricou de schimb. Chiar dacă sunt detalii, o șapcă și o pereche de ochelari de soare ne poate asigura un confort mărit pe timpul drumeției. Luăm cu noi și o pelerină de ploaie, deoarece vremea la munte este schimbătoare și ne poate fi utilă oricând.

Pentru restul anului, adițional elementelor de bază, accesoriile ce nu trebuie să ne lipsească sunt: căciula, mănușile și o bluză de schimb.

  1.       Prieten de încredere – bețele de trekking

Chiar dacă suntem la prima drumeție sau nu, bețele de trekking ne pot fi utile. Sunt folositoare atât în urcare, cât și pentru coborâre și în special când rucsacul este greu. Rolul lor este de a ne menține stabilitatea și echilibrul, preluând din greutatea exercitată asupra articulațiilor.

  1.       Alte accesorii utile

Bineînțeles, vom începe cu rucsacul care va fi cap de listă. Este bine să luăm cu noi și o lanternă frontală sau una clasică. Chiar dacă trăim în era tehnologiei, semnalul la munte poate prezenta surprize, așa că este recomandat să avem și o hartă a traseului.

Utile vor fi și bateriile externe împreună cu o mică trusă de prim ajutor care să conțină plasturi, câteva analgezice, o foarfecă sau un obiect ascuțit, iar dacă este vară, o cremă cu protecție solară ne poate feri de arsuri.

  1.       Alimentele

La acest capitol nu trebuie să exagerăm cu ceea ce decidem să luăm cu noi, însă, categoric, o sticlă cu apă nu trebuie să ne lipsească. Pentru că vom depune efort, gustările sunt importante și ele, așa că putem lua cu noi câteva sendvișuri, banane, nuci/ migdale, batoane cu cereale sau batoane cu ciocolată. Acestea nu doar că vor ține loc de masă, însă ne vor și energiza.

Partea frumoasă a drumețiilor acum este că nu doar că ne putem bucura de aceste experiențe unice pe care le oferă munții, ci și ne putem motiva și recompensa.

Cum? Prin platforma SmartRaces.ro , unde orice tip de actitate poate fi transformată în medalii reale.

Mai exact, putem opta pentru diverse curse tematice, ce au număr de kilometri și grad de dificultate diferit, cum ar fi – Top of Romania Challenge, ce presupune urcări în plan vertical, mai exact echivalentul vârfului Moldoveanu 2544 metri sau Road to Clouds – un traseu de 91 de km. Ambele curse, implicit toate cursele SmartRaces se pot diviza, ceea ce ne permite să depunem acest efort secvențiat și fără să stres.

Pentru a putea fi și mai expliciți de atât, atașăm mai jos câteva capturi de ecran din diferite perioade ale lunii, unde putem vedea activitatea prin diferența de nivel și numărul de pași efectuați.

Este minunat că, acum când vom opta să facem o drumeție la munte, prin simple capturi de ecran ale aplicațiilor predefinite din majoritatea smartphone-urilor sau smartwatch-urilor, putem câștiga și o medalie cu design unic.

Dacă alegi o cursa de pe platforma, imaginile de mai sus vor ține loc de „dovezi” pentru validare pe SmartRaces.ro. Ele, în realitate, reprezintă activitatea rezultată din 3 zile și trasee diferite, cu un grad de dificultate ușor – mediu.

Dacă aruncăm o privire detaliată, vom vedea că suma tuturor diferențelor de nivel, adică 1864 metri altitudine, aproape că atinge obiectivul cursei tematice Top of Romania Challenge. Dacă punem la calcul și scările urcate în restul timpului, probabil am reușit deja să obținem o medalie WOW într-un timp relativ scurt.

Totodată, chiar în paralel, putem achiziționa și o cursă ce presupunem doar parcurgerea unei distanțe. De exemplu, totalul acestor 3 drumeții însumează aproximativ 40 km, adică aproape jumătate din cursa Road to Clouds.

Probabil nici tu nu te-ai fi gândit că prin 3 ieșiri de relaxare ai putea echivala altitudinea vârfului Moldoveanu sau lungimea celui mai spectaculos drum din lume, cum l-au denumit cei de la Top Gear – Transfăgărășanul. 😊

Deci, tu ce mai aștepți? Înscrie-te pe SmartRaces.ro

 

 

Leave a comment